Furtuna din noaptea de marți spre miercuri a făcut ravagii în stațiunea Mamaia. După numai o oră, timp în care vântul puternic s-a dezlănțuit asupra stațiunii, mai mulți copaci au fost rupți, iar terasele distruse.
- Publicitate -
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, pe podul de la Năvodari carosabilul a fost blocat de un copac prăbușit, mai mulți arbori fiind doborâți la pământ în stațiunea Mamaia, dar și pe unele drumuri din județ.
În stațiunea Mamaia, un copac a căzut peste o mașină în apropierea hotelului Dorna, iar altul s-a prăbușit, sprijinindu-se de hotelul Caraiman. Vijelia a distrus mobilierul și copertinele mai multor terase de pe plajă, precum și panouri publicitare.
În zona Lumina-Năvodari, fulgerele au provocat un incendiu care a cuprins o magazie în care proprietarul acesteia deținea diverse unelte și alte bunuri.