Polițiștii
locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, aflați în
exercitarea atribuțiilor de menținere a ordinii și liniștii publice, au
identificat un grup de persoane în incinta unui loc de joacă, persoane care
încălcau normele de conviețuire socială și alte prevederi legale în vigoare.
- Publicitate -
Camerele de
supraveghere instalate in zona surprind faptul că două dintre persoane
vandalizeaza o bicicletă aparținând sistemului de bike-sharing Gio Bikes, parte
a proiectului implementat de Primăria Municipiului Constanța. Bicicleta a fost
aruncată la sol și lovită in mod repetat, fiind deteriorate atât aceasta, cât
și elemente din mobilierul locului de joacă aflat la intersecția aleei
Lujerului și strada Primăverii, conform filmulețului postat pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Constanța.
Ca urmare a
celor constatate, polițiștii locali au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în
conformitate cu HCL 297/2021, în valoare totală de 4.550 lei, pentru
staționarea persoanelor în grupuri in perimetrul locului de joaca pentru alt
motiv decât folosirea corespunzătoare a spațiului respectiv.
Persoanelor cu
vârsta mai mare de 14 ani sau persoanele a căror greutate corporală o depășește
pe cea inscripționată de producător le este interzisa utilizarea echipamentelor
de joacă pentru copii.
În ceea ce
privește fapta de distrugere a bicicletei, reprezentanții autorității publice
locale au depus plângere penală la secția de poliție competenta teritorial, în
vederea continuării cercetărilor și recuperării prejudiciului produs.
Bicicleta
avariată urmează a fi reparată sau înlocuită prin intermediul serviciului
specializat, iar Primăria Municipiului Constanța va solicita despăgubiri civile
de la persoanele responsabile.
Reamintim că
sprijinul comunității este esențial în prevenirea și combaterea actelor
antisociale. Apreciem spiritul civic al cetățenilor și îi încurajăm să continue
să semnaleze orice fapte ce încalcă legea la:
• Telefon:
0241.484.205 / 0341.922