Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Teribilist de 16 ani, prins la volanul mașinii părinților, deși nu avea permis auto!

de Cuget Liber Sâmbătă, 16 Octombrie 2021 354 < 1 min citire
Teribilist de 16 ani, prins la volanul mașinii părinților, deși nu avea permis auto!
Polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat, joi, 14 octombrie, în jurul orei 10.45, un minor de 16 ani care a condus un autoturism pe bulevardul Năvodari, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în urma cercetărilor s-a stabilit faptul că autoturismul aparține tatălui minorului, care nu și-a dat acordul pentru ca acesta să-l conducă. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și furt în scop de folosință.
De asemenea, în aceeași zi, în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Secției 8 Rurală Băneasa au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism pe DC 49, în afara localității Ion Corvin, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice. 
Taguri
Articolul anterior Viktor Orban: „Valul patru al pandemiei va ajunge în scurt timp din Est”
Articolul următor „Ultimul duel” se produce între doi aprigi rivali, în sălile de cinema

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei