În 2016, asemenea anilor anteriori, autoritățile au prins numeroși imigranți care încercau să ajungă în țări din vestul Europei, trecând ilegal granița României. O parte dintre imigranți se antrenează în tabere ale organizațiilor teroriste, susțin procurorii, care au găsit în telefoanele lor imagini în acest sens. De asemenea, în telefoane au mai găsit și filmulețe cu execuții teroriste.
Potrivit autorităților, o parte a imigranților sunt extrem de bine pregătiți. Aceștia se antrenează asemenea luptătorilor din trupele speciale, pregătiți să reziste în cele mai dure condiții. De asemenea, ei sunt învățați cum să păcălească până și camerele cu senzori de temperatură, astfel încât să nu fie detec-tați atunci când trec granița.
"Din activitatea trecută vreau să vă comunic faptul că au fost descoperite imagini în telefoanele unora dintre ei, privind participarea în tabere de antrenament și alte execuții teroriste. Vreau să subliniez pericolul la care este expusă România", a declarat Gigi Valentin Ștefan, șeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Patru bulgari, trimiși în judecată
Patru bărbați de cetățenie bulgară au fost trimiși în judecată, după ce la finalul lunii noiembrie au întreprins demersuri pentru infiltrarea pe teritoriul României a unui număr de șase imigranți din Afganistan. Este vorba despre Stoyanov Lyubomir Nikolov, Vasilev Vasil Ivanov, Slavov Mtkov și Koyumdzhiev Asen. Cei patru au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv pentru trafic de imigranți și complicitate la trafic de imigranți.
"În ultimii ani ne-am confruntat cu nenumărate infracțiuni de acest gen. De fiecare dată au fost luate măsuri ferme și s-a dispus arestarea preventivă și trimiterea în judecată a celor implicați. Nu se cunosc niciun fel de date privind sănătatea persoanelor, identitatea lor și apartenența la grupuri infracționale. Mulți dintre ei ajung pe teritoriul României fără acte de identitate", a mai precizat Gigi Valentin Ștefan.
Procurorul care a instrumentat dosarul traficanților de imigranți, Teodor Niță, afirmă faptul că imigranții erau preluați de călăuze și aveau pregătirea necesară pentru a rezista nopțile prin păduri.
"Ei au fost preluați de călăuze din pădurea din zona Ion Corvin. Au stat disimulat cu foc în pădure o noapte întreagă și nu este la îndemâna oricui. Trebuie să ai o minimă pregătire", a de-clarat procurorul Teodor Niță.