Peste 150 de jandarmi au avut misiuni, în perioada 6-12 mai, pentru menținerea ordinii publice, fiind executate 90 de astfel de misiuni. Jandarmii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care 8 avertismente și 20 de amenzi, valoarea acestora fiind de peste 6.000 de lei.
Totodată, au fost identificați 23 de cetățeni care au comis fapte de natură pe-nală, majoritatea faptelor fiind pe linia comerțului ilegal cu țigări și deținerea de substanțe cu efect halucinogen.
Misiunile jandarmilor vor continua și în perioada imediat următoare, la eveni-mentele sportive și cultural-artistice.
În acest weekend, sâmbătă, jandarmii din cadrul IJJ vor asigura măsuri de ordine publică în zona Sălii Sporturilor din municipiul Constanța, acolo unde se dispută meciul de handbal HC Dobrogea Sud și HC Buzău, cu începere de la ora 11:00. Tot sâmbătă, jandarmii vor fi prezenți și la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilelor comunei Chirnogeni. Duminică, în localitatea Vâlcelele are loc serbarea câmpenească "Fiii Satului", eveniment vegheat atât de jandarmi, cât și de polițiști.