Tineri condamnați pentru furt

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 28 Septembrie 2010 252
Trei tineri au fost condamnați de Judecătoria Medgidia la câte un an de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Este vorba de Cristian Florin Budeanu, de 20 de ani, din comuna Tortoman, Marian Aftanache, de 19 ani, și Engin Geambet, de 20 de ani, ambii din Medgidia, care, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie, au fost prinși de oamenii legii în timp ce intrau într-o discotecă. Polițiștii observaseră că ușa de acces în local era întredeschisă, iar pe treptele de la intrare se afla un levier. Cercetările ulterioare au scos la iveală că hoții apucaseră să fure băuturi alcoolice și 260 de lei înainte de a fi prinși. Sentința primită de cei trei de la judecătorii de la Medgidia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, la Tribunalul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei