Șase persoane au murit, iar șapte persoane au fost grav rănite duminică noaptea, într-un accident rutier în care au fost implicate un autocar din Germania, un camion din România și unul din Slovacia, în apropiere de Viena, au anunțat serviciile de intervenție din Austria.
- Publicitate -
Încă 17 persoane au fost rănite ușor în acest accident, care a avut loc către miezul nopții pe autostrada A21, în apropiere de Baden, la apro-ximativ 50 de kilometri de capitala austriacă, circumstanțele în care acesta s-a produs rămânând, în continuare, necunoscute.
Potrivit primelor informații furnizate de serviciile de intervenție, dintr-o cauză necunoscută, poate din cauza poleiului, autocarul a lovit un camion, iar coliziunea între cele două vehicule a afectat un alt camion.
Cele două camioane, care cir-culau unul în spatele celuilalt, sunt înmatriculate, unul în Slovacia, iar celălalt în România, și nu în Albania, cum s-a anunțat inițial. Patru dintre cele șase persoane moarte se aflau la bordul autocarului, care transporta 38 de pasageri, au precizat serviciile de intervenție.