TONE DE DEȘEURI importate din Spania, descoperite în portul Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 20 Iulie 2021 225
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au depistat un container ce conţinea 23 tone de deşeuri (cabluri de cupru), care urmau să fie importate, din Spania, de către o societate comercială din România.
Luni, 19 iulie, în urma unor activități informativ-operative desfăşurate, polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au descoperit un container cu deșeuri din cupru , care urmau să fie importate de către o societate comercială de pe teritoriul României.
În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în container se aflau încărcate 23.580 kg deșeuri din cabluri de cupru, iar societatea comercială beneficiară nu este autorizată pentru valorificarea acestora.
În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii efectuării importului și returnarea la societatea exportatoare din Spania, de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei