Ofițerii Gărzii de Coastă au oprit în zona localității Cernavodă un autoturism marca Ford, în care se aflau patru bărbați. Oamenii legii observaseră că indivizii au încărcat în mașină mai multe butoaie și au percheziționat autoturismul înmatriculat în Bulgaria.
- Publicitate -
"La controlul specific, lucrătorii noștri au stabilit că persoanele în cauză, cetățeni români, cu vârste cuprinse între 20 și 39 ani, dețineau 10 butoaie din plastic încărcate cu produs petrolier cu miros specific de motorină, pentru care nu au putut prezenta documente justificative, motiv pentru care au demarat cercetările", a declarat subinspector Alexandru Ion, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă. Luați la întrebări de oamenii legii, cei patru bărbați au declarat că motorina a fost cumpărată de la o navă aflată pe Dunăre. Ulterior, cu ajutorul unei ambarcațiuni cu motor au adus-o la mal.
Ofițerii Gărzii de Coastă au con-fiscat ambarcațiunea, autoutilitara, dar și cele două tone de motorină, valoarea acestora fiind de 30.480 de lei. De asemenea, anchetatorii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat