Vineri, 05 Iunie 2026

Își cer drepturile bănești restante "Tot pe polițiști vor trebui să se bazeze la referendum"

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 11 Iulie 2012 443 < 1 min citire
"Tot pe polițiști vor trebui  să se bazeze la referendum"
Statul urmează să plătească polițiștilor o parte din drepturile financiare restante. Ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, a dispus, acordarea a 50% din banii restanți pentru echipament pe anul 2011.
Potrivit reprezentanților Sindicatului Național al Agenților de Poliție, sumele cuvenite polițiștilor (aproximativ 800 - 900 de lei per polițist) vor fi plătite în primele zile după salariu, prin grija serviciilor financiare din cadrul inspectoratelor de poliție. "Nu suntem de acord cu acest procent, pentru simplul fapt că este vorba de o restanță din 2011 pe care nici la mijlocul anului 2012, guvernanții nu sunt în stare să aloce banii necesari în vederea achitării ei. Dorim să le reamintim guvernanților că tot pe polițiști vor trebui să se bazeze atât la asigurarea măsurilor de ordine, cu ocazia referendumului, cât și în cazul alegerilor parlamentare din toamnă!", au afirmat sindicaliștii, adăugând că fac demersuri pentru ca banii aferenți normei de echipament pentru 2012 să fie achitați la timp. 
Taguri
Articolul anterior Cât costă închiderea unui dosar penal? 50.000 de euro
Articolul următor Se renovează sediul Poliției Medgidia

Comentează știrea

un om
11 iulie 2012
ce fata de mason securist are sluga lui ion tiriac

masoneria din cluj conduce tra prin viorel hrebengiuc-astia conform regulilor masonice trebuie sa faca sex oral-asa face ion tiriac -asa face si hrebengiuc-ei bogati nooi saraci-ponta si antonescu siny umile slugi ale lui hrebengiuc-si basescu e mafiot-toti la puscarie-rus cel mai corupt ,vindea mercedsuri de ale lui ion tiriac -ce tara decacat

anonim
12 iulie 2012
spagarii

datile banii din urma la spagari.care fac spagi pe strazi de te doare capul.in caz de doamne fereste o sa va apere spagarii de la rutierea,rusine.lasati armata de izbeliste.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei