Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs, vineri, pe Drumul Național 1, la Predeal, județul Brațov, șapte persoane fiind rănite. Traficul rutier în zona accidentului este complet blocat.
- Publicitate -
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, mai multe echipaje au intervenit, vineri, la un accident rutier în orașul Predeal.
Trei autoturisme s-au ciocnit pe fondul unei depășiri neregulamentare, șapte persoane fiind rănite.
"Sunt șapte victime, conștiente, neîncarcerate, politraumatizate. La fața locului s-au deplasat trei echipaje SMURD, un echipaj SAJ și o autospecială de stins incendii cu apă și spumă", au precizat reprezentanții ISU Brașov.
Potrivit polițiștilor, accidentul a avut loc pe DN 1, pe podul din orașul Predeal, ca urmare a unei depășiri neregulamentare.
Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, pentru acordarea de îngrijiri medicale necesare și pentru efectuarea cercetării locului faptei.
Sursa: News.ro