Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Traficant de persoane închis la Penitenciarul Poarta Albă

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 30 Ianuarie 2015 290 < 1 min citire
Traficant de persoane închis la Penitenciarul Poarta Albă
Polițiștii din Medgidia au dat de urma unui individ condamnat la închisoare pentru trafic de persoane. Potrivit anchetatorilor, Chemal Ibram, de 54 de ani, Murat Asan, de 40 de ani, Ibram Șaban, de 42 de ani, și Izeir Șaban, de 36 de ani, au convins mai mulți sărmani din Medgidia și din împrejurimi să plece în Italia, promițându-le locuri de muncă plătite onorabil, în Italia. Doar că, odată ajunși în Milano, orașul de destinație, aceștia au fost obligați să cerșească, iar dacă încercau să se opună, erau bătuți crunt. 
Săptămâna trecută, magistrații i-au condamnat definitiv la închisoare pe suspecți: Murat Asan, la cinci ani de închisoare, Chemal Ibram și Ibram Șaban la câte patru ani de închisoare, iar Izeir Șaban la trei ani. 
Tot săptămâna trecută, polițiștii au dat de urma a doi dintre suspecți, Chemal Ibram și Izeir Șaban, pe care i-au dus la închisoare. Ieri, oamenii legii au dat și de urma unuia al treilea membru al grupării, Ibram Șaban, și acesta fiind transportat tot la Penitenciarul Poarta Albă.
Taguri
Articolul anterior Individ penal, reținut de polițiști
Articolul următor Navigatorii și companiile de crewing, sub atacul "rechinilor"

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
26 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei