Duminică, 07 Iunie 2026

Traficul de minori în scopul exploatării sexuale, în vizorul polițiștilor din întreaga Europă

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 29 Noiembrie 2021 288 1 min citire
Traficul de minori în scopul exploatării sexuale, în vizorul polițiștilor din întreaga Europă
Poliția Română, prin Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul EUROPOL, a participat în perioada 8-12 noiembrie, la Zilele Comune de Acțiune la nivel European: EMPACT – Joint Action Days on THB – Sexual Exploitation, dedicate prevenirii și combaterii traficului de persoane și de minori în scopul exploatării sexuale. La nivel european, această mobilizare extinsă a implicat verificarea a peste 147.000 de persoane și a peste 91.000 de vehicule.
La nivel național, polițiști specializați în combaterea traficului de persoane din cadrul Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu D.I.I.C.O.T., alături de reprezentanți ai altor structuri de poliție, precum și ai A.N.I.T.P., I.G.P.F., D.G.A.S.P.C. și ai Poliției Locale, au desfășurat acțiuni de prevenire cu un grad sporit de vizibilitate, dar și operațiuni de culegere de informații și urmărire a indicatorilor de trafic sau de risc, la punctele de frontieră. Echipele multidisciplinare au acționat, în scop preventiv, prin activități de creștere a gradului de conștientizare, dar și în scopul identificării de potențiale victime ale traficului de persoane și traficului de minori, care călătoresc către principalele state de destinație.
Astfel, au fost efectuate controale, verificări și legitimări, au fost afișate materiale informative și au fost împărțite pliante cu informații cu caracter preventiv în principalele puncte de trecere a frontierei și în diverse localități din țară: 14 puncte de trecere a frontierei, nouă aeroporturi, șapte gări, opt autogări cu plecări internaționale. Au fost verificate peste 8.000 de persoane, peste 2.000 de autovehicule, fiind efectuate verificări și controale în zone din opt județe.
Totodată, au fost desfășurate trei acțiuni operative, cu 12 percheziții, în dosare de trafic de persoane cu caracter transfrontalier, fiind arestate preventiv trei persoane, identificate alte șapte persoane bănuite de comiterea infracțiunii de trafic de persoane, precum și 11 potențiale victime (zece majore și una minoră).
Taguri
Articolul anterior Ianis Hagi, dorit insistent de Aston Villa. Steven Gerrard ar avea un rol important
Articolul următor Elevii Colegiului de Arte au omagiat „sublima pagină a istoriei românești” scrisă acum 103 ani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei