Duminică, 07 Iunie 2026

Tragedie cumplită într-o casă părăsită! Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața

de Madalina PETRESCU Joi, 04 Ianuarie 2024 177 < 1 min citire
Tragedie cumplită într-o casă părăsită! Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața
Trei persoane care făceau curat într-o casă părăsită din judeţul Sibiu au fost surprinse, joi, de prăbuşirea acoperişului. Un tânăr de 20 de ani a murit, iar un bărbat de 41 de ani are o fractură la picior. Cea de-a treia persoană a scăpat fără răni.
”Pompierii Staţiei Agnita intervin de urgenţă la ieşirea din localitatea Apoş la o casă părăsită, unde s-a prăbuşit acoperişul. La faţa locului au fost mo-bilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, două autospe-ciale de stingere cu modul de descarcerare şi una de primă intervenţie”, a transmis, joi, ISU Sibiu.
Sursa citată a precizat că trei persoane se aflau în interiorul casei în mo-mentul prăbuşirii acoperişului.
”Din nefericire un bărbat de aproximativ 20 de ani a suferit leziuni incom-patibile cu viaţa, medicul declarând decesul acestuia. Un alt bărbat în vârstă de 41 de ani a suferit o fractură la picior, acesta fiind preluat de echipajul SMURD, urmând a fi transportat la spital. Cea de-a treia per-soană nu are nevoie de îngrijiri medicale”, a mai transmis ISU Sibiu.
Taguri
Articolul anterior Se lucrează la reabilitarea jardinierelor de pe marile bulevarde din Constanța
Articolul următor Starul Ievhen Konoplianka o părăseşte pe CFR Cluj

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei