Duminică, 07 Iunie 2026

Tragedie fără margini într-o școală. O elevă s-ar fi sinucis, iar colegii și profesorii sunt în stare de șoc

de Antonia IVAN Marţi, 24 Martie 2026 980 1 min citire
Tragedie fără margini într-o școală. O elevă s-ar fi sinucis, iar colegii și profesorii sunt în stare de șoc
Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a anunțat, marți, decesul unei eleve dintr-o unitate de învățământ din județ, tragedia având loc pe 23 martie 2026.
Reprezentanții instituției și-au exprimat regretul profund și au transmis condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și cadrelor didactice afectate de acest eveniment.
Inspectoratul a precizat că, împreună cu conducerea școlii, va colabora cu autoritățile competente pentru a clarifica toate circumstanțele cazului, cu respectarea legislației și a dreptului la viață privată.
În același timp, la nivelul unității de învățământ vor fi oferite servicii de consiliere psihologică pentru elevi și profesori, prin intermediul consilierilor școlari, pentru a ajuta la gestionarea impactului emoțional.
De asemenea, părinții sunt încurajați să mențină un dialog deschis cu copiii și să apeleze la sprijin de specialitate atunci când este necesar.
Printr-un mesaj postat în mediul online, unitatea școlară anunță că întreaga comunitate școlară este profund afectată de această pierdere.
„Cu profundă tristețe vă aducem la cunoștință un eveniment tragic care a avut loc în cursul zilei de ieri, când o elevă a unității noastre de învățământ a încetat din viață. Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată, colegii și profesorii care au cunoscut-o și care trec acum prin momente de durere. În aceste clipe grele, prioritatea noastră este sprijinirea elevilor și a personalului școlii. Vom asigura consiliere psihologică pentru toți cei afectați și vom colabora cu specialiști pentru a gestiona cât mai bine această situație.
Facem apel la respectarea intimității familiei și la evitarea răspândirii de informații neconfirmate sau sensibile. Drum lin spre lumină!“, transmite conducerea școlii.
Taguri
Articolul anterior Tipuri de cadru de mers: fix, pliabil sau cu roți
Articolul următor Pregătirile de Paște devin mai simple: reduceri de până la 70% la Aurora Multimarket

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei