Un copil în vârstă de șase ani a murit, astăzi la prânz, după ce a fost atacat de câini pe un câmp din satul Călinești, aparținând comunei sucevene Dărmănești. Potrivit primelor date, trupul copilului, care are mai multe mușcături, a fost găsit de către o femeie care a sunat la Serviciul unic de urgență 112.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că polițiștii au fost sesizați, astăzi, că în afara localității Călinești Enache, la aproximativ o sută de metri de casele de locuit, se află cadavrul unui copil.
- Publicitate -
Epureanu a precizat că, cel mai probabil, copilul a murit în urma unor mușcături multiple de câine, inclusiv în zona gâtului.
Părinții sunt în stare de șoc, a mai arătat sursa citată, care a precizat că polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment.
În prezent, polițiștii încearcă să stabilească dacă animalele aveau proprietari.
Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a declarat copilul a plecat de acasă să se joace pe un imaș din apropierea casei și a fost atacat de câini.
Acest atac a fost văzut de la distanță de două femei, dar până au ajuns acestea la locul respectiv copilul nu mai mișca.
Prefectul Sorin Arcadie Popescu a declarat că deocamdată nu se știe dacă animalele au proprietari sau este vorba despre câini comunitari, dar că polițiștii au declanșat deja o anchetă pentru a stabili acest lucru.
Potrivit primarului comunei sucevene Dărmănești, Dan Chidoveț, copilul, care provine dintr-o familie "mai necăjită" și mai are un frate în clasa a II-a, urma să împlinească șase ani în luna aprilie.
Edilul a mai spus că, în cazul în care se stabilește că acei câini aveau proprietari, aceștia vor fi trași la răspundere pentru ceea ce s-a întâmplat.