Pompierii de la ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină ieri, în jurul orelor 15, pentru stingerea unui incendiu, pe strada Revoluției, la numărul 26. Ajunși la fața locului, după ce au spart ușa, militarii au salvat un bărbat, fiul femeii, de 35 de ani, care se afla căzut în apartament din cauza stării de ebrietate. Din nefericire, în imobil se mai afla și o femeie de 66 de ani, care a murit carbonizată. Trupul neînsuflețit al sexagenarei a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.
- Publicitate -
Cea mai probabilă cauză a incendiului este o sobă metalică improvizată, cei doi lăsând haine la uscat pe aceasta. Intervenția militarilor a durat o oră și zece minute, aceștia deplasându-se la fața locului cu două autospeciale.