Un tânăr din localitatea constănțeană Mireasa a murit după ce a încasat mai multe lovituri de la doi indivizi. Azi noapte, un tânăr de aproximativ 25 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța în stare gravă, după ce a fost bătut cu brutalitate de doi indivizi. Polițiștii din Târgușor au oprit pentru control un autoturism, în jurul orei 23.30.
- Publicitate -
La volan se afla un tânăr de 25 de ani, care le-a declarat polițiștilor că se grăbește pentru a ajunge la spital cu prietenul său, care a fost bătut. Se pare că totul a pornit de la o discuție în contradictoriu între tânăr și alți doi indivizi, care a degenerat. Din nefericire, în această dimineață, din cauza leziunilor mult prea grave suferite, tânărul a încetat din viață. Două persoane, suspectate de producerea tragediei, au fost reținute și se află la audieri.