Un grav accident rutier a avut loc în această după-amiază pe drumul național DN22F, în apropiere de localitatea Horia, județul Tulcea. Un autoturism în care se aflau șase tineri, cu vârste între 17 și 20 de ani, s-a izbit violent, provocând o intervenție de amploare a echipajelor de salvare. Din păcate, pentru unul dintre pasageri nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decedat la fața locului, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de echipajele medicale.
- Publicitate -
Apelul la 112 a declanșat mobilizarea rapidă a pompierilor din cadrul Detașamentului Tulcea, care au intervenit cu autospeciale de stingere, descarcerare și transport victime multiple, fiind sprijiniți de patru ambulanțe SAJ și un elicopter SMURD. La sosirea forțelor, toate cele șase victime fuseseră deja extrase din autoturism, inclusiv persoana care fusese inițial încarcerată. Din cele șase victime, două se aflau în stare de inconștiență. Una dintre ele a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportată de urgență la spital, în timp ce cealaltă a fost găsită în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvată.