Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Portuară Cargoscan, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere București, au identificat, la rampa de verificare a mărfurilor aparținând unei societăți comerciale din Portul Constanța Sud, un ansamblu auto încărcat cu material lemnos, care efectuase un transport pe ruta Harghita - Port Constanța Sud.
- Publicitate -
În urma verificărilor efectuate asupra ansamblului de vehicule format din cap tractor și remorcă s-a constatat faptul că transportul, care consta în 44 de metri cubi de cherestea de molid, nu deținea documente legale de proveniență pentru marfă.
Transportul a fost efectuat pentru o persoană juridică din județul Harghita.
Materialul lemnos, în valoare de referință de aproximativ 32.000 de lei, a fost indisponibilizat de către reprezentanții Gărzii Forestiere București.
Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de transportul al materialelor lemnoase neînsoțite de aviz sau fără proveniență legală, faptă prevăzută de Codul Silvic.