Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța anunță participanții la trafic care se îndreaptă spre stațiunile de pe litoralul Mării Negre că, pentru a evita ambuteiajele la ieșirea de pe Autostrada A2 și deplasarea pe drumul național DN22C între Cernavodă - Constanța, pot utiliza mai multe trasee alternative pe drumurile județene. Pentru cei care au ca destinație Mangalia, ruta folosită este A2 - Cernavodă - Medgidia - Constanța - Mangalia. Variantele alternative recomandate sunt următoarele: A2 - Cernavodă - Medgidia (DJ 381) - Ciocârlia de Sus (DJ308) - Lanurile - (DJ391) Topraisar - DN38 - (DJ383) Techirghiol - Eforie - DN39 - Mangalia; A2 - (DJ223) Cochirleni - Ion Corvin - DN3 - (DJ307) Deleni - Șipote (DJ391) - Viroaga - (DJ391) Negru Vodă – Mangalia (prin partea de sud a județului).
În cazul turiștilor care vor să ajungă la Constanța sau în stațiunea Mamaia, rutele folosite actual sunt: Hârșova - Mihail Kogălniceanu - Ovidiu - Constanța și A2 - Cernavodă - Medgidia - Constanța. Variantele alternative indicate de autorități sunt: A2 - Cernavodă - (DJ223) - Seimeni - Siliștea - Țepeș Vodă - DN2A - Mihail Kogălniceanu - Ovidiu - Constanța; A2 - Cernavodă - Medgidia - (DJ222) Cuza Vodă - Mihail Kogălniceanu - DN2A - Ovidiu - Constanța.
Directorul general al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, ing. Adrian-George Gâmbuțeanu, spune că drumul județean DJ228 (km 0 + 000 - km 16 + 000) tronsonul cuprins între drumul național DN22C (Nazarcea) și drumul național DN2A (Ovidiu) va intra în reabilitare și va fi închis circulației rutiere.
- Publicitate -