Vineri, 05 Iunie 2026

Trei constănțeni, opriți când încercau să treacă ilegal frontiera

de Andreea ILIESCU Vineri, 31 Mai 2013 152 1 min citire
Trei constănțeni, opriți când încercau să treacă ilegal frontiera
Au vrut să iasă din țară cu mașinile, în schimb s-au ales cu dosare penale pentru că au săvârșit infracțiuni. Au pățit-o trei tineri din Constanța care, se pare, nu știau că mașinile pe care le conduc și intenționează să le scoată din țară prezintă nereguli. 
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial P.F. Constanța au oprit pentru control un Volkswagen Golf, cu numere de Germania, condus de Robert G., de 23 de ani, domiciliat în municipiul Constanța.
În urma verificărilor a fost stabilit faptul că respectivul autoturism figurează ca fiind radiat din circulație de autoritățile din Germania, din data de 02.03.2012. Cercetările au mai scos la iveală faptul că plăcuța de înmatriculare din față era fabricată artizanal, iar asigurarea tip carte verde era expirată. În aceeași zi, o oră mai târziu, lucrătorii S.T.P.F. Constanța l-au identificat pe Valentin C., de 23 de ani, domiciliat în orașul Năvodari, care conducea o Mazda, înmatriculată în Bulgaria, pentru care a prezentat la control un certificat de inspecție tehnică fals. 
În plus, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Băneasa au oprit pentru control un Opel Astra, înmatriculat în Bulgaria și condus de Marcel G., în vârstă de 21 de ani. Tânărul aflat la volan, domiciliat în județul Constanța, a prezentat la control un certificat de inspecție tehnică și o asigurare tip carte verde, ambele documente fiind false. Cei trei conducători auto le-au declarat polițiștilor că au cumpărat mașinile de la diverși cetățeni români, fără a cunoaște faptul că documentele sunt false. Polițiștii de frontieră le-au întocmit celor trei tineri dosare penale pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. 
Taguri
Articolul anterior Premiul cel mare la Joker a fost câștigat!
Articolul următor CFR Călători adaptează circulația trenurilor de pasageri la traficul estimat pentru sezonul estival 2013

Comentează știrea

constantean
1 iunie 2013
ligheane

Mai luati cojile bulgarilor ! Asa va trebuie, va bucurati ca e pretul mic la achizitie si va iese pe ochi dupa aceea, dar sunt convins ca nu va invata nimeni nimic din toate astea, nici ei, nici cei care vor face in continuare acelasi lucru.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei