Duminică, 07 Iunie 2026

Trei răniţi, între care un copil, după ce un autoturism a derapat şi a intrat într-un parapet metalic

de Oana CHIRANA Miercuri, 25 Decembrie 2024 654 < 1 min citire
Trei răniţi, între care un copil, după ce un autoturism a derapat şi a intrat într-un parapet metalic
Trei persoane au fost rănite, miercuri seară, după ce autoturismul în care se aflau a derapat şi a intrat într-un parapet metalic dintr-un sens giratoriu din judeţul Argeş. La faţa locului a fost trimis un echipaj de descarcerare. Paramedicii au constatat că printre victime se numără şi un copil de doi ani.
Accidentul rutier s-a produs pe raza comunei Mărăcineni, în zona Ciumeşti, într-un sens giratoriu, unde şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina a lovit un parapet.
Echipajele medicale trimise la faţa locului au constatat că în urma impactului trei persoane sunt rănite. Printre victime se numără şi un copil mic, de aproximativ doi ani.
La locul evenimentului rutier au intervenit pompierii de la Detaşamentele Piteşti şi Mioveni cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat, conform news.ro
Taguri
Articolul anterior Accident rutier teribil, soldat cu mai multe victime
Articolul următor Atac similar tragedia de la Magdeburg, în ziua de Crăciun! Un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea de pe trotuar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei