Trei tineri reținuți după ce ar fi violat o femeie pe care au abandonat-o pe câmp, unde a decedat

de Cuget Liber Luni, 11 Martie 2019 210
Trei tineri de 16, 17 și 23 de ani au fost reținuți după ce ar fi violat o femeie în vârstă de 49 de ani, pe care au abandonat-o pe un câmp în zona localității Ghergheleu, unde aceasta a fost găsită decedată.

"După ce femeia a fost găsită decedată pe un câmp dintre localitățile Ghergheleu și Iaz, în cauză au început cercetări pentru moarte suspectă. Ulterior s-au pus în evidență elemente noi, iar cazul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiță, potrivit Agerpres.
Potrivit anchetatorilor, femeia obișnuia să muncească cu ziua prin sat. Pe data de 6 martie lucrase la proprietarul magazinului din localitate, iar seara a mers cu acesta la magazin să-și primească banii. În momentul în care a ieșit pentru a merge la toaletă, ea ar fi fost luată cu forța de cei trei tineri, care au violat-o și au abandonat-o apoi pe un câmp, unde a fost găsită după trei zile.
Cei trei suspecți urmează să fie prezentați, luni, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei