Duminică, 07 Iunie 2026

Trupul lui Sorin Tufan, recuperat din apele Portului Midia. Operațiunea de căutare a fost oprită

de Oana CHIRANA Miercuri, 18 Martie 2026 300 < 1 min citire
Trupul lui Sorin Tufan, recuperat din apele Portului Midia. Operațiunea de căutare a fost oprită
Trupul neînsuflețit al lui Sorin Tufan, comandantul remorcherului scufundat în Portul Midia, a fost găsit de echipele de intervenție, potrivit informațiilor obținute pe surse.
Acesta urmează să fie adus la mal, în Dana 0, cu o navă, în jurul orei 21:00. La fața locului au fost mobilizate deja echipaje de pompieri, SMURD, ambulanță și polițiști criminaliști.
Căutările au fost oprite în jurul orei 19:00, după ce salvatorii au reușit localizarea trupului.
Sorin Tufan, în vârstă de 58 de ani, era comandantul remorcherului „Astana”, care s-a scufundat în cursul dimineții de miercuri, în Portul Midia, în urma unui incident naval. Acesta era fiul fostului internațional român Marin Tufan și fost fotbalist al Farului Constanța.
Tragedia s-a produs după ce remorcherul a rămas fără propulsie și s-a răsturnat, scufundându-se rapid. În urma accidentului, o persoană a fost declarată decedată, iar alte patru au fost date dispărute.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul.
Taguri
Articolul anterior Trupul Anei Maria Chivu a fost adus acasă. Iată când va avea loc înmormântarea
Articolul următor "Constanța Vorbește" - De la risipă, la ajutor. Rolul băncilor alimentare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei