Magistrații Curții de Apel Constanța au luat hotărârea finală în cazul lui Cristian Radu, primarul suspendat al Mangaliei, după ce atât el, cât și procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), au contestat ultima decizie a Tribunalului.
- Publicitate -
La data de 23 martie, magistrații Tribunalului Constanța au înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar față de Cristian Radu, însă au precizat că acesta nu are dreptul să se întoarcă în funcția de primar.
Decizia a fost atacată cu apel, la data de 31 martie, atât de DNA care a cerut ca inculpatul să rămână în arest la domiciliu, cât și de Cristian Radu care vrea să își reia funcția la primărie.
Astăzi, magistrații au luat o decizie definitivă. Ei au respins cererile tuturor părților considerându-le nefondate.
„Soluția pe scurt: În baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b CPP raportat la art. 205 CPP, Respinge ca nefondate contestațiile declarate de contestatorii P.I.C.C.J. – D.N.A. – S.T. Constanța și inculpatul Radu Cristian împotriva încheierii de şedinţă penală din data de 23.03.2026 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 6527/118/2025/a7. În baza art. 275 alin. 2 CPP, Obligă pe contestatorul inculpat Radu Cristian către stat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare aferente propriei contestaţii. Face aplicarea disp. art. 275 alin. 3 CPP în privinţa contestaţiei procurorului. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 02.04.2026, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei", se precizează pe portalul instanțelor de judecată.
Prin urmare, Cristian Radu rămâne sub măsura controlului judiciar, dar nu se întoarce la Primăria Mangalia.
Amintim că fostul edil al Mangaliei este cercetat în două dosare penale, ambele instrumentate de procurorii de la Anticorupție.
De asemenea, facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.