Ultimul episod în cazul crimelor de la Cernavodă (galerie foto) Trupul lui Bogdan Mitu a fost găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 12 Februarie 2011 1155
rUltimul episod al filmului privind teribilele crime de la Cernavodă s-a consumat vineri. Corpul lui Bogdan Mitu, căutat de mai bine de o lună, a fost găsit în Canalul Dunăre-Marea Neagră, eliminându-se toate scenariile legate de posibila supraviețuire a acestuia și de premeditarea, în orice fel, a comiterii celor trei crime de la Cernavodă. Ieri dimineață, o persoană a sunat, prin 112, și a anunțat că, pe malul stâng al Canalului Dunăre - Marea Neagră, chiar în locul în care Bogdan Mitu a înecat-o pe soția sa, Gabriela, se află cadavrul unui bărbat. În scurt timp, la fața locului s-au deplasat polițiștii de la Secția Regională de Poliție Transporturi, criminaliștii de la IPJ Constanța, cât și medicii legiști. Cadavrul a fost identificat cu ușurință. Anchetatorii nu au avut nici un dubiu că este Bogdan Mitu, cel care a decis să o omoare pe soția sa, după care să se înece și el în apa Dunării. La fața locului a venit și mama tânărului, care și-a jelit copilul, sfâșiată de durere. Polițiștii sunt de părere că trupul lui Mitu a putut fi găsit pentru că nivelul Dunării a scăzut destul de mult în această perioadă. Mitu avea asupra sa 6.000 de lei! Asupra cadavrului au fost găsite documente de identitate, precum și actele de proprietate ale unui autoturism, suma de 6.000 de lei, un telefon mobil, precum și alte obiecte personale. Procurorii ne-au precizat că asupra sa a fost găsit și actul de proprietate al garsonierei pe care soții Mitu o aveau la Fetești. La prima vedere, pe trupul lui Bogdan Mitu nu au fost descoperite urme de violență, dar el a fost transportat la Morga Spitalului Municipal Medgidia, unde a fost efectuată necropsia. Concluziile preliminarii ale medicilor legiști spun că moartea lui Mitu a fost cauzată de asfixia mecanică, prin înec, pe cadavru nefiind constatate leziuni traumatice. De asemenea, pentru că se tot vorbea despre faptul că Bogdan Mitu ar fi suferit de o boală incurabilă, medicii legiști nu au descoperit indicii care să confirme o asemenea supoziție. Raportul medico-legal complet va fi gata în câteva săptămâni, spun medicii legiști. Cercetările sunt continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Amintim că, la data de 3 ianuarie, Bogdan Mitu și-a omorât soția înecând-o în Canalul Dunăre - Marea Neagră sub ochii fratelui adoptiv al acesteia. În același timp, prietenul cel mai bun al lui Mitu, Giani Deli-Iorga, i-a ucis pe soții Garoafă, părinții Gabrielei Mitu. Unul dintre cadavre l-a ascuns sub pat, iar altul într-un șifonier. Giani Deli-Iorga a recunoscut comiterea celor două crime.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei