Duminică, 07 Iunie 2026

Un autoturism a luat foc! Şoferul şi cei doi pasageri, printre care şi un copil, au reuşit să iasă

de Cuget Liber Luni, 27 Iunie 2022 173 < 1 min citire
Un autoturism a luat foc! Şoferul şi cei doi pasageri, printre care şi un copil, au reuşit să iasă
Un autoturism a luat foc, luni dimineaţă, la kilometrul 16 al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, în zona localităţii Ciorogârla, pe sensul de mers spre capitală, iar conducătorul auto şi cei doi pasageri, printre care şi un copil, au reuşit să iasă din maşină înainte ca focul să se extindă, scrie Agerpres.
"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această dimineaţă pe A1, Bucureşti-Piteşti, în zona localităţii Ciorogârla, la kilometrul 16, pe sensul de mers spre capitală, după ce un autoturism a luat foc în mers. Conducătorul auto şi cei doi pasageri, printre care şi un copil, au ieşit din maşină când şi-au dat seama că aceasta are o problemă în zona motorului. În scurt timp, partea din faţă a autoturismului a fost cuprinsă de flăcări", a declarat, presei, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.
În urma incendiului au ars compartimentul motor şi habitaclul.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Taguri
Articolul anterior Fotbal / Primul amical jucat de FCSB, fazele finale de la EURO U19 și testul naționalei feminine cu Iordania, în direct pe FRF.tv
Articolul următor DOLIU ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL CONSTĂNŢEAN! A MURIT O CUNOSCUTĂ PROFESOARĂ

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei