Polițiștii au fost sesizați, vineri după amiază, de un bărbat din Constanța, cu privire la faptul, că în ziua precedentă, fiul său, în vârstă de 15 ani, a fost tâlhărit, fiindu-i furat un telefon mobil, în timp ce se afla pe strada Cpt. Dobrilă Eugeniu.
- Publicitate -
Polițiștii Secției 2 au depistat, în aceeași zi, în zona Liceului George Călinescu, adică în zona unde s-a petrecut fapta, doi tineri, de 16, respectiv 18 ani, care corespundeau semnalmentelor suspecților.
În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că cei doi tineri au fost cei care l-au tâlhărit pe băiatul de 15 ani. Prejudiciul în valoare de 700 lei a fost recuperat și restituit părții vătămate.
Suspecții au fost reținuți de polițiști pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Magistrații au dispus față de aceștia cercetarea în stare de libertate cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.