Joi, 04 Iunie 2026

Un băiat de 17 ani a murit înecat la Eforie Tatăl lui era să se înece și el încercând, în disperare, să-și salveze fiul

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 30 August 2008 478 1 min citire
Vineri dimineață, 29 august, în jurul orei 10, polițiștii din Eforie au fost sesizați prin 112 că, pe plaja din Eforie Nord, se află o persoană decedată.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au găsit cadavrul unui tânăr îmbrăcat în slip, care a fost identificat ca fiind George Sebastian Hrițac, de 17 ani, din comuna Vârfu Câmpului, sat Lunca, județul Botoșani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, în urma cercetărilor efectuate, a rezultat că minorul s-a înecat în apele Mării Negre, fiind scos de către salvamari, iar cu toate manevrele de resuscitare efectuate de personalul de la ambulanță nu a putut fi salvat.
În momentul înecului, în apă se afla și tatăl său, Silviu Hrițac, de 48 de ani, cu același domiciliu, care a fost cât pe ce să se înece și el în încercarea de a-și salva fiul.
Bărbatul a fost scos din apă de salvamari și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a fost internat la Secția terapie intensivă, sub supraveghere medicală.
Cadavrul a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanța, în vederea efectuării necropsiei.
Cei doi erau veniți, ca turiști, în stațiunea Eforie Nord, din data de 27 august, fiind cazați la o casă particulară.
Articolul anterior Romania’s economy accelerates 8-8.5% in Q2 this year, analysts estimate before official statistics
Articolul următor Meditațiile - lecțiile pe bani de acasă, pentru a reuși la școală

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei