Astăzi, în jurul orei 11.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în timp ce s-ar fi aflat în parcarea exterioară a unui complex comercial, ar fi fost agresat fizic de persoane necunoscute.
- Publicitate -
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, bărbatul în cauză, de 35 de ani, ar fi fost agresat fizic de către 2 bărbați necunoscuți, care ulterior ar fi părăsit locul faptei.
Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, identificării persoanelor în cauză și luării măsurilor legale care se impun.