Un bărbat care încerca să vândă substanţe toxice furate din Italia, reţinut de poliţişti

de Alina DRACOPOL Joi, 08 Iunie 2023 340
Un bărbat care încerca să vândă substanţe toxice furate din Italia a fost reţinut după o operaţiune de prindere în flagrant derulată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Timiş, în cadrul unei acţiuni comune transfrontaliere şi în urma informaţiilor obţinute cu sprijinul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).
Potrivit unui comunicat transmis joi de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), au fost vizate mai multe persoane care ar fi încercat să comercializeze 4.420 de flacoane de insecticid.
"În fapt, la data de 6 iunie 2023, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Timiş au depistat în trafic, în flagrant delict, pe strada Gelu din municipiul Timişoara, un autoturism şi o autoutilitară, în care se aflau cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 51 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de tăinuire la furt şi trafic de produse sau substanţe toxice. În urma efectuării controlului autovehiculelor, în habitaclul autoutilitarei au fost descoperite 221 de cutii cu insecticid, fiecare cutie conţinând 20 de flacoane, a câte 200 de ml de substanţe toxice, produsele fiind oferite spre vânzare la preţul de 18 euro/flacon, existând suspiciunea că acestea ar fi fost sustrase la data de 28 martie 2023 din Italia, valoarea de piaţă a produselor sustrase fiind de peste 1.000.000 de euro", se arată în comunicat.
Conform sursei citate, cele 4.420 de flacoane care conţineau insecticid au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi s-a procedat la indisponibilizarea autoutilitarei, până la finalizarea cercetărilor.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei