Ieri, în jurul orei 15.00, polițiștii constănțeni, au fost sesizați de către o tânără în vârstă de 23 ani din satul Credința, despre faptul că soțul său, pe care l-a părăsit în urmă cu trei zile, a amenințat că îi omoară cei doi copii minori (de 7 și 10 ani) pe care îi au împreună, dacă nu se întoarce imediat la el, stabilind ca loc de întâlnire câmpul dintre localitățile General Scărișoreanu și Credința.
- Publicitate -
Lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale însoțiți de luptători DIAS s-au deplasat de urgență în satul Credința, găsind pe cei doi copii ai familiei la domiciliul fratelui bărbatului, unde acesta îi lăsase.
De asemenea, bărbatul a fost depistat la adresa de domiciliu, fiind transportat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța în vederea continuării cercetărilor.
Acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, fiind cercetat în continuare în stare de libertate.