Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Un cetățean sirian, prins de polițiștii români, în timp ce încerca să treacă granița

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 12 Noiembrie 2018 125 1 min citire
Un cetățean sirian, prins de polițiștii români, în timp ce încerca să treacă granița
 Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, pe raza localității Negru Vodă, un cetățean sirian care a încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la frontiera "verde".
 Persoana în cauză a fost predată autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, județul Constanța, acționând în baza unei informații, au depistat, pe raza localității Negru Vodă, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate cu însemnele Belgiei. 
Deoarece documentul prezenta suspiciuni de a fi fals, iar persoana în cauză nu își justifica prezența în zonă, aceasta a fost dusă la sediul Sectorului Poliției de Frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cel în cauză este un cetățean sirian, în vârstă de 30 de ani. Acesta a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetățeanul sirian fiind predat autorităților bulgare, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale.
Taguri
Articolul anterior Poliția Română, MESAJ cutremurător după atacul fără precedent de la Brăila
Articolul următor Sistemul Informatic de la Caziere, ÎN AVARIE! "Activitatea de eliberare a certificatelor de cazier judiciar este îngreunată"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei