Legitimarea persoanelor cu un comportament suspect și conducerea lor la sediul Poliției este una dintre măsurile utilizate pentru combaterea infracțiunilor. Dar dacă persoanele conduse la secție au fost luate, pur și simplu, de pe stradă sau din mijloacele de transport în comun, fără să fi făcut nimic greșit? Cât de legală este această măsură? Aceste întrebări ne-au fost adresate de o constănțeancă ce reclamă că nepotul ei în vârstă de 19 ani a fost luat de polițiști dintr-un autobuz al Regiei Autonome de Transport în Comun și dus la Poliție, fără niciun motiv! "Nepotul meu are 19 ani, este un copil cuminte, de la țară. Este din comuna Oltina și a venit la Constanța căci și-a găsit ceva de lucru aici, prin port. Miercuri, 5 noiembrie, el și prietenul lui au fost luați pe sus de polițiști din autobuzul 101. Nu au făcut nimic, singura lor greșeală a fost că lângă ei erau niște indivizi care, din câte am înțeles, erau hoți. Așa că polițiștii în civil, când s-au urcat în autobuz, i-au văzut pe respectivii și le-au cerut să meargă la secție și l-au luat și pe nepotul meu și prietenul lui. L-au luat ca pe ultimul infractor, deși singura lui greșeală era că se afla, în autobuz, lângă cine nu trebuia!", ne-a povestit Daniela O., o cititoare a ziarului "Cuget Liber".
- Publicitate -
"I-au dus la subsolul Secției 1 Po-liție unde le-au luat telefoanele mobile, le-au făcut fotografii și le-au luat amprentele. S-a speriat, mai ales că l-au și amenințat că-l bagă la beci, deși tot încerca să le spună că este nevinovat, că nu a făcut nimic. Începuseră să-l întrebe de telefoane, de unde le are. S-au terminat hoții de trebuie acum să-i ia de pe stradă și pe cei nevinovați?!", a continuat constănțeanca istorisirea cu privire la experiența neplăcută prin care a trecut nepotul ei, Laurențiu M., exprimându-și dezamăgirea cu privire la modul cum au procedat polițiștii.
După câteva ore, cei doi tineri au fost lăsați să plece.
S-a procedat conform legii
Reprezentanții Poliției Constanța precizează că legitimarea și conducerea la secție a fost realizată cu respectarea prevederilor legale. Iar legea le dă dreptul să ducă la sediu pe oricine este suspect de săvârșirea unor fapte ilegale.
"Conducerea la sediu este o măsură polițienească cu caracter coercitiv, ce constă în însoțirea persoanelor de la locul interceptării până la sediul Poliției, în vederea luării măsurilor legale. Polițiștii au dreptul să conducă persoane care prin acțiunile lor periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, care au săvârșit sau sunt suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, dar și a persoanelor a căror identitate nu a putut fi stabilită cu certitudine la locul interceptării", ne-a precizat Bogdan Păduraru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.
Cât privește faptul că tinerii au fost amprentați și fotografiați, este tot o măsură preventivă, permisă de lege. Astfel, polițiștii au dreptul, potrivit legislației, "să procedeze (…) în scopul identificării criminalistice a persoanelor care au săvârșit infracțiuni ori sunt suspecte de săvârșirea unor infracțiuni, la prelevarea sau după caz la procesarea de profile genetice, amprente papilare, imagini faciale, semnalmente, semne particulare și orice alte date biometrice, stocate în baza de date criminalistice".