Un băiat de nouă ani a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce, în timp ce circula cu autobuzul 42, a căzut din mijlocul de transport și s-a lovit cu capul de asfalt.
- Publicitate -
Polițiștii spun că minorul, împreună cu alți prieteni, s-a jucat la sistemul de siguranță al autobuzului, iar într-o curbă, ușa s-a deschis, copilul s-a dezechilibrat și a aterizat pe asfalt.
Medicii de la Serviciul de Ambulanță care s-au deplasat la fața locului i-au acordat copilului primul ajutor, după care a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Polițiștii și reprezentanții Regiei Autonome de Transport în Comun efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs accidentul, urmând a se constata dacă autobuzul circula cu ușile deschise sau copiii au fost cei care au acționat sistemul de deschidere a ușilor din interior.
Șoferul de pe autobuz a fost testat cu aparatul Drager, constatându-se că acesta nu a consumat băuturi alcoolice.