Duminică, 07 Iunie 2026

Un deținut a încercat să intre prin efracție, înapoi în închisoare. Cum a motivat

de Cuget Liber Joi, 28 Ianuarie 2016 273 < 1 min citire
Un deținut a încercat să intre prin efracție, înapoi în închisoare. Cum a motivat
Un fost deținut în penitenciarul din Focșani a fost prins în timp ce încerca să intre prin efracție, sărind gardul, în incinta respectivei instituții unde fusese încarcerat și din care fusese eliberat condiționat doar în urmă cu două zile.
Deținutul, în vârstă de 42 de ani, "a escaladat gardul împrejmuitor al grădinii agrozootehnice a Penitenciarului Focșani", dar "a fost observat de agentul supraveghetor din cadrul Secției cu regim deschis, care a efectuat și somațiile necesare", a declarat, miercuri, subcomisar Georgeta Gură, purtător de cuvânt al penitenciarului din Focșani, conform Agerpres.
Imediat după ce a fost reținut, bărbatul a mărturisit, spre surpriza anchetatorilor cazului, că ar fi vrut să revină în incinta penitenciarului pentru a-i duce un telefon mobil unui "fost coleg de suferință" din celula pe care o părăsise doar cu două zile în urmă.
Taguri
Articolul anterior Trei cutremure în România, într-o singură zi. Câte grade au avut
Articolul următor Reguli mai severe pentru taximetriști. Ce șoferi NU vor mai putea profesa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei