Un bărbat care ispășește o pedeapsă privativă de libertate a recurs, ieri după-amiază, la un gest disperat. În jurul orei 14,00, bărbatul în vârstă de 29 de ani a fost surprins de cadrele Spitalului Penitenciar Poarta Albă în momentul în care își tăia venele de la mâna dreaptă. Imediat, i-a fost acordat primul ajutor, a fost stabilizat, ulterior fiind transportat la Urgența Spitalului Județean Constanța, unde a fost supus unor investigații medicale suplimentare. Reprezentanții unității de detenție au demarat o anchetă, pentru a stabili împrejurările, dar și cauzele care au dus la producerea acestui incident. Bărbatul a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru furt calificat. El executa pedeapsa la regim semi-deschis și fusese transferat la spitalul penitenciar din cauza unor probleme medicale.
- Publicitate -