Duminică, 07 Iunie 2026

Un fals „polițist” din Constanța ar fi cerut 2.000 de euro pentru obținerea unui permis fără probe

de Antonia IVAN Joi, 21 Mai 2026 129 1 min citire
Un fals „polițist” din Constanța ar fi cerut 2.000 de euro pentru obținerea unui permis fără probe
Un bărbat a fost trimis în judecată într-un nou dosar de corupție privind obținerea frauduloasă a permiselor auto, după ce ar fi pretins că poate „aranja” promovarea examenului fără susținerea probelor. Potrivit anchetatorilor, acesta s-ar fi prezentat drept polițist și ar fi cerut 2.000 de euro pentru eliberarea permisului de conducere.
Procurorii susțin că inculpatul le explica celor interesați cum urma să funcționeze întreaga schemă: obținerea unei vize de flotant, programarea în sistem, un punctaj „credibil” la proba teoretică și „rezolvarea” traseului prin presupuse relații în interiorul instituțiilor implicate.
Ancheta a început după ce un tânăr a depus un denunț la autorități. Ulterior, procurorii au autorizat interceptări și folosirea persoanei vătămate ca investigator cu identitate reală. În discuțiile surprinse de anchetatori apar referiri la programări, întâlniri și remiterea banilor.
Flagrantul a fost organizat în decembrie 2025, când bărbatul a fost prins imediat după ce ar fi primit un plic cu 8.000 de lei, reprezentând o parte din suma cerută. Potrivit procurorilor, în timpul controlului corporal asupra acestuia a fost găsită și o insignă cu însemne specifice poliției, folosită pentru a-și susține falsa identitate.
În fața anchetatorilor, inculpatul ar fi recunoscut faptele și ar fi declarat că a recurs la această metodă din cauza problemelor financiare și a datoriilor acumulate.
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanța, iar bărbatul este judecat sub control judiciar pentru trafic de influență. Anchetatorii precizează că acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive, conform Știripesurse.ro.
Taguri
Articolul anterior Afacerist în Spania, inculpat-cheie în România! Bogdan Drugă, unul dintre liderii grupării din Km 4-5
Articolul următor Tragedie pe calea ferată Constanța–București. Doi vârstnici loviți mortal de un automotor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei