Un jandarm în vârstă de 27 de ani și-a pierdut viața, marți seară, într-un grav accident rutier petrecut în localitatea Basarabi.
- Publicitate -
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, în jurul orei 22,10, Elvis Chemal, de 27 de ani, din Constanța, conducea o motocicletă marca Suzuki, între Constanța și Medgidia.
La un moment dat, într-o curbă la dreapta, în localitatea Basarabi, tânărul a intrat în depășirea unui autotractor cu semiremorcă, încălcând astfel marcajul longitudinal continuu. Jandarmul a pierdut apoi controlul direcției, a căzut pe carosabil, izbindu-se de un autotractor, marca Iveco, ce tracta o semiremorcă. Acesta circula regulamentar pe banda a doua, dinspre Basarabi către Constanța, și era condus de Marian Chirilă, de 44 de ani, din comuna Frumușița, județul Galați.
Impactul a fost atât de violent încât tânărul jandarm a murit pe loc. El era angajat, din data de 1 octombrie 2006, cu grad de sergent major în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța. În momentul producerii accidentului, Elvis Chemal se afla în timpul său liber.