Vineri, 05 Iunie 2026

Un jandarm, prins în flagrant în timp ce jefuia doi pakistanezi

de Cuget Liber Sâmbătă, 19 Ianuarie 2013 321 < 1 min citire
Un jandarm, prins în flagrant în timp ce jefuia doi pakistanezi
Noaptea trecută, într-o pensiune din Timișoara, două persoane s-au prezentat la recepție, spunând că sunt de la Poliție. Cei care s-au dat drept oameni ai legii au cerut să-i vadă pe doi cetățeni pakistanezi, despre care aveau informații că sunt cazați acolo și odată ce au ajuns în camera acestora au început să-i amenințe pe străini, cerându-le chiar sume de bani.
Mai mult decât atât, pentru a fi mai convingător, janadarmul a scos la un moment dat o armă cu care i-a amenințat pe cei doi. Pakistanezii nu aveau însă bani la ei, astfel că jandarmul și complicele său nu au furat decât telefoanele mobile. Când au vrut să plece din cameră, tâlharii au avut surpriza să dea nas în nas cu cei de la trupele speciale, care i-au și săltat.
Mirela Drăghicioiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș, a declarat pentru România TV: "Persoanele sunt la sediul instituției, pentru audieri, urmează să se facă cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie și uzurpare de calități oficiale".
Taguri
Articolul anterior Ministerul Finanțelor inventează un nou impozit pentru micii fermieri
Articolul următor Soarta mai multor cetățeni străini luați ostatici în Algeria, încă incertă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei