Locuitorii unui sat din inima Anzilor se uită neputinciosi cum cel mai mare lac din regiunea lor a secat. Au rezistat invaziei spaniole și colonizării, dar i-a învins natura, care le-a transformat lacul dătător de viață într-un deșert de sare. Zeci de ani, urmașii incașilor au sperat că apa va reveni în lac, dar specialiștii spun că șansele ca acest lucru să se întâmple sunt nule, din cauza încălzirii globale. Lacul Poopo, al doilea lac din Bolivia a devenit o nesfârșită câmpie de pământ îmbibat cu sare, la 3.700 de metri altitudine, în văile Anzilor. În loc de viață, aproape oriunde privești, este doar moarte.
- Publicitate -