Luni dimineață, în jurul orei 9.00, un bărbat de 40 de ani, din comuna Valea Nucarilor, județul Tulcea, în timp ce conducea o motocicletă, pe strada Grădinarilor din municipiu, la efectuarea unei depășiri, nu s-a asigurat corespunzător și a intrat în coliziune cu un autovehicul, condus de un bărbat de 55 de ani, din Tulcea, care efectua manevra de virare la stânga.În urma accidentului a rezultat decesul motociclistului. De consemnat faptul că, motociclistul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, după cum am aflat de la polițiștii de la Biroul Rutier.
- Publicitate -
În cauză, pe numele conducătorului auto al autoturismului s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.