Un nou-născut şi două adolescente, victime într-un accident rutier

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 29 Iulie 2023 227
Trei persoane, printre care şi un copil de o lună, au fost rănite sâmbătă după-amiaza, într-un accident rutier care a avut loc pe DJ 106E, în afara localităţii Orlat, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu.
"Poliţiştii rutieri intervin la un accident de circulaţie produs pe DJ 106E, în afara localităţii Orlat. Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Orlat spre Cristian, un tânăr în vârstă de 20 de ani a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a trei pasageri din autoturism, două tinere în vârstă de 16, respectiv 19 ani şi un nou-născut în vârstă de o lună. Traficul este îngreunat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Copilul în vârstă de o lună de zile a fost transportat de un echipaj SMURD la Urgenţa Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, "pentru investigaţii suplimentare", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Andreea Ştefan.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei