Joi, 04 Iunie 2026

Sinucidere inexplicabilă Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap Sinucigașul nu a lăsat niciun bilet care să-i justifice gestul

de Carmen MOCANU Marţi, 06 Noiembrie 2007 521 6 min citire
Un polițist de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, s-a împușcat în cap, ieri, în timpul serviciului de gardă, cu pistolul din dotare.
Valentin Gabriel Ionescu, în vârstă de 33 de ani, a intrat în tura de serviciu, duminică, la ora 20.00, și urma să iasă a doua zi, la ora 8.00.
Nimic din ce avea să se întâm-ple nu a dat de bănuit colegilor de tură.
Pe parcursul serviciului, tânărul și-a îndeplinit obligațiile de muncă ce-i reveneau, motiv pentru care nimic din comportamentul lui nu semnala ce avea de gând să facă.
Cu toate acestea, el a fost găsit împușcat, dimineață, la schimbul de tură, de către colegi. Trupul neînsuflețit se afla întins, pe jos, într-o cabină, la bordul navei MAI 2107. De la tâmplă se scurgea un firicel de sânge iar cadavrul prezenta o plagă împușcată la nivelul capului.
Imediat, la nivelul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF)Constanța, s-a constituit o comisie, care s-a deplasat de urgență la fața locului, pentru cercetarea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentul. Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și "supravegherea" de la distanță a ziariștilor prezenți.
Anchetatorii au fost zgârciți în declarații, o parte dintre ei luându-l pe "nu știu" în brațe, de par-că ar fi avut ceva de ascuns.
"Este vorba despre un suicid" a declarat, scurt, medicul legist, Mihai Onciu, aflat la fața locului.
Colegii nu au auzit zgomotul împușcăturii
În consecință, oamenii legii au deschis o anchetă care să lămurească ce l-a făcut pe tânăr să-și ia singur zilele, cu atât mai mult cu cât sinucigașul nu a lăsat nimic în urma lui care să justifice gestul.
Audiați de către anchetatori, colegii au declarat că bărbatul a stat mai mult timp împreună cu ei în clădirea Grupului de Nave Mangalia, iar la un moment dat a dispărut pe una dintre navele acostate la cheu.
Ei au mai spus că nu au auzit niciun zgomot care să le semnaleze că s-a tras cu arma pe navă.
Vizavi de această manevră, oamenii legii au o explicație. Ei susțin că este posibil ca zgomotul produs de pistolul "Carpați", de calibru 7,65 mm, pe care agentul îl avea în dotare, să fi fost estompat de cabina unde acesta s-a sinucis.
Pe de altă parte, colegii de tură au precizat că agentul Ionescu nu s-a plâns niciodată că ar avea anumite probleme personale care să-l determine să-și ia singur viața.
Polițistul Valentin Gabriel Ionescu a lucrat, inițial, începând cu anul 2000, ca sergent angajat pe bază de contract, iar din 2004 a fost încadrat ca agent în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Constanța, fiind repartizat la Grupul de Nave Mangalia
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Constanța, comisar șef, Adrian Titus Burcea, agentul nu avea probleme la serviciu deoarece nu figura în evidențe cu probleme disciplinare. Bărbatul era căsătorit și nu avea copii.
În altă ordine de idei, câțiva dintre membrii familiei agentului, care s-au prezentat să ridice cadavrul de la fața locului, au spus că sunt șocați de cele întâmplate și au declarat că tânărul nu avea niciun motiv să se omoare. Totuși, există voci care susțin că tânărul intenționa să divorțeze de soția sa, profesoară la o școală din Constanța, iar stresul acumulat l-a determinat să facă gestul fatal.

Articolul anterior Tiganu si boomerangul
Articolul următor Doina Avram, la final de carieră

Comentează știrea

NprqWIdFW
6 mai 2014
sKvvoxqQbyXPS

uHilFj bhqfgimpkvcq, [url=http://qrdbxbzktaiq.com/]qrdbxbzktaiq[/url], [link=http://rrnlezpsoqbe.com/]rrnlezpsoqbe[/link], http://egtswadcmwtu.com/

eBdtlUTmTzmnLWukg
29 august 2014
OUCbHtleTNOrDZr

wTyAz0 ynicasknicbv, [url=http://smwfstwluagg.com/]smwfstwluagg[/url], [link=http://nfrnbnwbjxxs.com/]nfrnbnwbjxxs[/link], http://uuugiqqtzipo.com/

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei