Un agent de poliție de la Secția 4 este cercetat de colegii de la Serviciul Poliției Rutiere, după ce a accidentat un copil de trei ani. Potrivit reprezentanților SPR, duminică seara, în jurul orei 22,00, agentul Paul Filat se afla la volanul autoturismului său, marca Mercedes și rula pe strada Someșului, îndreptându-se spre muncă. În dreptul imobilului cu numărul 7, l-a lovit ușor pe Gabriel Cristofor Iancu, în vârstă de trei ani, cu partea stângă a mașinii. Șoferul, dar și rudele copilului le-au spus anchetatorilor că micuțul a ieșit în fugă din curte, direct în fața mașinii, iar polițistul nu a putut să-l evite. Copilul a fost rănit ușor, fiind transportat la Spitalul Județean, unde a fost diagnosticat cu traumatisme la picioare și a rămas internat peste noapte.
- Publicitate -
Polițiștii de la Rutieră au demarat cercetări, iar până la finalizarea anchetei agentului i-a fost reținut permisul de conducere.