Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Un pușcăriaș de la Poartă Albă și-a ascuns un telefon în… fund

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 15 Iunie 2012 387 1 min citire
Un deținut în vârstă de 33 de ani, încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă a ajuns la Spitalul Județean Constanța, după ce a apelat la o metodă mai puțin obișnuită pentru a ascunde un telefon mobil: l-a introdus în anus.
Potrivit reprezentanților penitenciarului, fapta a fost descoperită miercuri seară, cu ocazia unui control corporal sumar. "În urma examinării cu detectorul de metale, s-a constatat activitate suspectă în zona bazinului. Persoana a fost transportată la cabinetul medical, iar apoi la Spitalul Clinic Județean de Urgență, unde medicii au confirmat prezența telefonului", a arătat Gabi Botezan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranță Poarta Albă.
Deși medicii au recomandat efectuarea unei intervenții, pentru extragerea telefonului, deținutul a refuzat orice asistență medicală. Drept pentru care, el a fost transportat înapoi la penitenciar, iar în prezent se așteaptă eliminarea telefonului mobil… pe cale naturală.
Cât privește motivele ce l-au împins la gestul surprinzător, deținutul a declarat că dorea să grăbească plecarea la Penitenciarul Slobozia, unde urma să fie transferat. Angajații penitenciarului cred însă că tânărul fie a dorit să fie sigur că, în momentul transferului, va lua și telefonul cu el, fie a fost forțat de un alt deținut să transporte telefonul astfel.
Tânărul este încarcerat în penitenciarul Poarta Albă din 2010 și are de ispășit o pedeapsă de trei ani pentru furt calificat.
Taguri
Articolul anterior Cum va arăta permisul auto, din 2013
Articolul următor Omorât de o mașină, pe bulevardul Aurel Vlaicu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei