Aseară, un șofer care se afla în stare de ebrietate a produs un accident rutier pe o stradă din Costinești.
- Publicitate -
Oamenii legii spun că, în jurul orei 22,30, Remus R., de 22 de ani, din Constanța, care conducea un Hyundai, pe strada Unirii, din Costinești, din cauza neatenției și a faptului că era băut, în dreptul imobilului cu nr. 8 a intrat în coliziune cu un autoturism marca Mercedes, parcat regulamentar. Fiind testat cu aparatul Drager a rezultat că șoferul avea 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul vinovat a fost singurul rănit în accident.
El s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.