Un bărbat din localitatea Cobadin s-a ales cu dosar penal după ce, duminică seară, a fost depistat conducând un autoturism, în Constanța, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
- Publicitate -
Polițiștii de la Rutieră spun că, pe la ora 22, Ion M., de 53 de ani, din Cobadin, a fost depistat conducând o mașină, pe strada Egretei, din Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, acesta a lovit mai multe autoturisme parcate în zonă, după care a fugit, fiind depistat, ulterior, de polițiști.