Duminică, 07 Iunie 2026

Un zid dărâmat a căzut peste mașini, în zona Spitalului de Boli Infecțioase. "Se putea ajunge la o tragedie!"

de Mircea GHIȚĂ Joi, 19 Decembrie 2019 1501 < 1 min citire
Un incident soldat cu pagube materiale importante, dar care ar fi putut avea la fel de bine urmări tragice s-a petrecut, în această dimineață, în zona Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța.
Mai multe utilaje efectuează lucrări de demolare a unor magazii dezafectate, aparținând unității medicale amintite, iar unul dintre zidurile demolate a căzut peste două autoturisme, unul dintre ele chiar de lux!
La fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției, dar, înainte de apariția oamenilor legii, reprezentantul firmei de construcții ar fi părăsit locul incidentului.
"Este incredibil! În locul mașinii, putea fi lovit un copil, se putea ajunge la o tragedie", a declarat, pentru "Cuget Liber", proprietarul unuia dintre automobilele avariate.
Precizăm că mașinile erau parcate într-o parcare aflată în statele spitalului, cu intrare din bd. Ferdinand. 
Taguri
Articolul anterior Ultima ședință din an la Consiliul Local Constanța. Ce se va discuta
Articolul următor Rezoluție privind Revoluția română, în Parlamentul European

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei